Termeni si conditii

TERMENI SI CONDITII

Te rugăm să acorzi puțină atenție acestor termeni și condiții, întrucât serviciile site-ului weltcars.com pot fi oferite doar persoanelor care sunt de acord cu termenii și condițiile expuse în continuare.

1. Termeni folosiți - explicați pe înțelesul tuturor:

Site = pagina web weltcars.com (și moderatoriii săi), cu toate aplicațiile și secțiunile acesteia

Utilizator = orice persoană fizică și/sau juridică, în vârstă de cel puțin 18 ani, care accesează site-ul weltcars.com

Anunț = ofertă publică lansată de un Utilizator prin care este prezent un vehicul cu scopul vânzării  

Vânzător = Utilizatorul site-lui weltcars.com care oferă spre vânzare unul sau mai multe vehicule sau produse conexe

Cumpărător = Utilizatorul site-ului weltcars.com care cumpără unul sau mai multe vehicule afișate pe weltcars.com

Vehicul = autoturism, motocicletă, autoutilitară, autocamion sau orice alt tip de autovehicul. 

Moderatori = persoanele care verifică un Anunț înainte ca acesta să apară pe site.

Voucher = cupon reprezentand o suma care poate fi folosita in cadrul siteului weltcars.com

Termeni și condiții = prezentul contract de utilizare

Furnizor = societatea SC WELTGRAF SRL, societate pe acțiuni constituită și funcționând în conformitate cu legislația din România, cu sediul social în Str. C. Coposu nr.37, Zalau, Salaj, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lânga Tribunalul Salaj sub nr. J31/232/1999, având Codul Unic de Înregistrare RO12469710.

2. Acceptarea condițiilor

Folosirea site-ului weltcars.com presupune acceptarea necondiționată și în totalitate a acestor Termeni și Condiții. Prin folosirea site-ului weltcars.com, se intelege atât accesarea, vizitarea, înregistrarea unui cont pe site, cât și/sau folosirea serviciilor de publicare pe Site a anunțurilor pentru vânzarea sau cumpărarea unui Vehicul. Te rugăm să acorzi câteva minute pentru a le citi. Ne rezervăm dreptul de a modifica și actualiza această pagină în orice moment. Pagina Termeni și condiții este disponibilă permanent și poate fi consultată oricând.

Orice Utilizator care accesează site-ul weltcars.com și/sau care oferă informații cu caracter personal prin intermediul formularelor disponibile pe Site își dă consimțământul ca datele sale să fie colectate și prelucrate de catre Furnizor pentru prestarea în condiții optime a serviciilor precum și în scopuri de marketing, inclusiv marketing direct, cu respectarea și fără a fi prejudiciate drepturile persoanei vizate în contextul prelucrării datelor cu caracter personal, respectiv informarea persoanei vizate, dreptul de acces la date, dreptul de intervenție asupra datelor, dreptul de opoziție, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale și dreptul de a se adresa justiției. Totodată, Utilizatorul are dreptul să se opună prelucrării datelor personale care îl privesc și să solicite ștergerea datelor. Pentru exercitarea oricăruia dintre aceste drepturi, Utilizatorul se poate adresa cu o cerere scrisă în acest sens, datată și semnată, la următoarea adresă: C. Coposu nr.37, Zalau, Salaj. Autoritățile pot solicita anumite informații care pot conduce la identificarea unui Utilizator, conform prevederilor legale aplicabile.

3. Descrierea serviciilor oferite

Weltcars.com este un site de anunțuri online unde poți publica anunțuri cu Vehicule de vânzare sau poți căuta printre anunțurile publicate deja de către alți Utilizatori.

3.1. Adăugarea unui anunț

Noi, echipa proiectului weltcars.com, ne dorim ca toate Anunțurile publicate să fie scrise corect și să fie conforme cu realitatea. Datorită acestui motiv, aprobarea anunțurilor nu se face instantaneu, acestea fiind verificate de o echipă specializată care are dreptul de a le corecta și publica ulterior acestor verificări, sau după caz, corecturi. Te rugăm să acorzi atenție și să ții cont de Regulile de postare ale unui Anunț (secțiunea 6), întrucât ne rezervăm dreptul de a respinge și/sau șterge anunțurile care nu respectă aceste reguli.

Pentru a adăuga un Anunț trebuie să completezi formularul care se deschide la click pe butonul de ”Adaugă un anunț”. Te rugăm să completezi date reale de contact, astfel încât să poți fi contactat de Cumpărători sau de utilizatorii care doresc mai multe informații despre autoturismul, vehicului sau piesele oferite de tine. Numărul maxim de anunțuri care poate fi publicat pe site-ul weltcars.com de pe aceeași adresă de e-mail este infinit.

Prin trimiterea anunțului spre publicare către Site, declari că ești de acord în totalitate și necondiționat cu toate clauzele prezentului document.

Perioada de valabilitate a unui Anunț este de 30 de zile, cu posibilitatea de a prelungi acest termen și de a reînnoi gratuit anunțul tău dupa acest interva. Prin reînnoire, anunțul tău va reveni la începutul listei cu anunțuri și va beneficia de același grad de vizibilitate precum publicarea sa inițială.

3.2. Promovarea anunturilor pe weltcars.com

  • Anunt promovat - anunt care va aparea pe prima pagina pe toata perioada in lista de anunturi recomandata
  • Anunt evidentiat - acest tip de anunt este evidentiat in listele cu anunturi de pe site, atat in listele de categorii sau de locatii precum si in listele de cautari.
  • Anunt cu prioritate - aceste anunturi au prioritate in fata celorlalte anunturi in toate listele si metodele posibile, sunt trei prioritati si le enumeram in ordinea prioritatii acestora: silver, gold, platinum.

Metode de plata acceptate

Metodele de plată disponibile sunt: Card de debit/credit (acceptăm Visa, Visa Electron, Mastercard, Maestro), plata din contul weltcars.com (aceasta nu este disponibilă în cazul în care soldul creditului este zero). Toate platile se fac prin paypal.

Un Utilizator poate alege să își promoveze contra cost unul sau mai multe anunțuri. Acestea pot fi atât anunțuri deja publicate pe site, cât și anunțuri nou adăugate.

Un anunț poate avea un singur produs de promovare la un moment dat. În cazul în care un produs de promovare și-a atins scopul și produsul sau serviciul descris în cadrul anunțului a fost vândut, zilele rămase nu se raportează și nu pot fi utilizate pentru promovarea unui alt anunț. Asemănător, în cazul în care dezactivezi un anunț pentru care ai ales un produs de promovare, zilele rămase nu se raportează și nu pot fi utilizate pentru promovarea unui alt anunț.

În cazul în care un anunț nou adăugat cu promovare nu respectă Reguile de utilizare ale Site-ului, acesta nu va fi publicat pe weltcars.com. Suma plătită pentru promovarea anunțului nu va fi restituită, ci va fi restituita inapoi sub forma unui cod voucher reprezentand o reducere in cuantumul sumei platite.

În cazul în care un anunț deja afișat pe weltcars.com este modificat și promovat în același timp, anunțul va fi afișat ca Promovat imediat, dar modificările vor fi verificate de moderatorii weltcars.com . Dacă modificările aduse nu vor fi aprobate de moderatorii Site-ului deoarece nu respectă Regulile de utilizare, anunțul va rămâne afișat ca Promovat, dar va publicat pe Site în forma în care a fost acceptat anterior modificării. Suma plătită pentru promovarea acestuia nu va fi restituită și nici nu va fi încărcată în contul weltcars.com, întrucât a fost deja folosită pentru promovarea acelui anunț.

 Prețurile pachetelor de promovare pe site-ul weltcars.com pot fi vizualizate oricând în fișierul intitulat ”Pachete promovare weltcars.com”, atașat acesor Termeni și Condiții.    

Anunțurile pentru care un Utilizator a achiziționat un pachet de promovare vor fi afișate pe weltcars.com în cel mai scurt timp posibil din punct de vedere tehnic. În cazul în care un anunț, pentru care un Utilizator a achitat un pachet de promovare, nu poate fi afișat pe Site în 24 de ore după confirmarea plății și moderare, din cauza unor motive tehnice sau oricare alte motive neprevăzute, suma plătită pentru promovare nu se rambursează ci va fi emis un voucher in cunatumul sumei. De asemenea, dacă un anunț, pentru care un Utilizator a achiziționat un pachet de promovare, nu este afișat corespunzător pe weltcars.com din cauza unor motive tehnice, suma platită de către utilizator nu va fi rambursată, ci va fi emis un voucher in cuantumul sumei.

Dacă, din cauza unor motive tehnice, anunțul nu este afișat în galeria cu Anunțuri Promovate pe toată perioada, utilizatorul nu poate solicita rambursarea sumei aferente pachetului de promovare achizitionat sau a zilelor în care anunțul nu a fost afișat în galeria cu Anunțuri Promovate, întrucât nu restituim sumele în bani, dar compensăm orice inadvertențe între serviciul plătit și durata de afișare a anunțului promovat sub forma de vouchere in cunatumul sumelor, în funcție de situația neprevăzută apărută. Vouchere pot fi folosite in cadrul site-ului weltcars.com.

Un Utilizator poate achiziționa concomitent toate tipurile de promovare oferite de weltcars.com pentru un anunt postat.

 3.4 Opțiunea ”Încărcare credit” în contul weltcars.com

Utilizatorul are posibilitatea de a-și încărca sume prestabilite în contul pe site-ul weltcars.com, sub formă de credit pe site. Prin sume prestabilite ne vom referi de acum încolo la ”pachete de credite”. Creditul obținut în urma achiziționării oricărui pachet de credite va putea fi folosit pentru promovarea anunțurilor active pe site-ul weltcars.com, în modul descris la punctul 3.2 în acești Termeni și Condiții.

Un Utilizator poate achiziționa unul sau mai multe pachete de credite cu scopul promovării anunțurilor sale pe site. Pachetele de credite sunt disponibile în contul Utilizatorului pe site-ul weltcars.com în secțiunea Credite -> Cumpara credite.

Pachetele de credite vor fi afisate pentru achizitionare, fiecare pachet are un pret si un numar de credite oferit.

Opțiunea ”Cumpara Credite” nu este limitată în timp. Durata de valabilitate a creditului obținut în urma achiziționării unuia sau mai multor pachete de credite este nelimitată.

Contravaloarea creditului sau a bonusului obținut în urma achiziționării unuia sau mai multor pachete de credite nu poate fi restituită sub formă de bani și nu poate fi transferată de la un Utilizator la un altul sau înafara site-ului weltcars.com.

4. Dreptul de autor

Întregul conținut al paginii weltcars.com, prin conținut înțelegându-se imagini, texte, grafică, inclusiv Anunțul în forma publicată pe site pentru care Vânzătorul cedează dreptul de utilizare, neexclusiv, în favoarea Furnizorului, aplicații, link-uri și orice alt conținut audio-vizual, cât și design-ul grafic, codul sursă și orice alte date și informatii aparțin Site-ului, Furnizorului și afiliaților acestuia. Aceste informații sunt protejate conform Legii drepturilor de autor și legilor care privesc dreptul de proprietate intelectuală și industrială. Informațiile publicate pe weltcars.com nu pot fi publicate, transmise, copiate prin orice metodă fără acordul scris al reprezentantului legal al Furnizorului. Nerespectarea acestor condiții se pedepsește conform legii în vigoare.

Prin publicarea unui anunț pe site-ul weltcars.com tu afirmi, garantezi și susții că deții toate drepturile de autor pentru imagini, text și conținut și nu încalci dreptul de proprietate intelectuală al unei terțe părți. Tu ești singurul răspunzător pentru tot ceea ce postezi și de consecința publicării unui Anunț.

Publicând anunțul pe site-ul weltcars.com accepți să acorzi către Furnizor o licență cu titlu gratuit, nelimitată în timp și irevocabilă prin care transmiți către Site toate drepturile asupra materialului postat. De asemenea, ești de acord ca Anunțurile publicate pe site-ulweltcars.com pot fi puse la dispoziția publicului de către Furnizor pe toate și oricare dintre platformele sale on-line și prin oricare alte mijloace, precum: televiziune, radio, bannere, Internet, panouri publicitare sau comunicate de presă.

5. Limitarea răspunderii

Ne străduim să îți oferim cel mai bun serviciu, dar nu îți putem promite că va fi perfect, drept urmare nu îți putem oferi nici o garanție că site-ul weltcars.com va fi disponibil neîntrerupt sau fără erori. În ceea ce privește materialele pe care le postezi pe weltcars.com, îți reamintim că tu ești direct răspunzător de conținutul și veridicitatea acestora. Furnizorul, site-ul weltcars.com și/sau moderatorii săi nu garantează în nici un fel pentru disponibilitatea, calitatea sau cantitatea (sau oricare alte aspecte) produselor care fac obiectul Anunțurilor și nu își asumă nici un fel de răspundere pentru veridicitatea Anunțurilor afișate pe weltcars.com. În niciun caz Furnizorul, site-ul weltcars.com și/sau moderatorii săi nu vor fi răspunzători pentru orice daune directe, indirecte, incidentale sau de consecințele ce rezultă din lipsa de acuratețe a conținutului, erori, pierderi sau stricăciuni de orice fel apărute în urma folosirii oricărui conținut postat, transmis prin e-mail sau oricum altfel făcut disponibil prin Site. De asemenea, Furnizorul, site-ul weltcars.com și/sau moderatorii săi nu vor fi răspunzători pentru activitățile Utilizatorilor, în special pentru furnizarea de conținut sau date eronate în ceea ce privește proprietatea care face obiectul unui Anunț.

În cazul unui conflict, te rugăm sa ne contactezi și vom căuta o rezolvare amiabilă, urmând îndeaproape reglementările în vigoare. În cazul agravării conflictului și dacă rezolvarea amiabilă a eșuat, va fi necesar să apelăm la instanțele judecătorești competente.

Pentru siguranța ta, îți recomandăm să verifici întotdeauna informații legate de concursurile și campaniile organizate de noi pe pagina noastră weltcars.com sau pe pagina oficială de Facebook, Weltcars.com.

6. Reguli de postare și reguli de bună conduită pe site-ul weltcars.com

Pentru a crea un loc în care toata lumea să revină cu plăcere, fie că este în căutarea mașinii mult visate, fie că are un autoturisml, tractor, piesă sau remorcă de vânzare, Moderatorii site-ului weltcars.com vor înlătura anunțurile incomplete sau incorecte și pe acelea care nu respectă prevederile acestor Termeni și Condiții, așadar, aprobarea anunțurilor nu se face automat și instantaneu. Pentru a evita o situație neplăcută în care un Anunț este respins, am creat câteva reguli pe care te rugăm să le ai în vedere atunci când adaugi un anunț pe weltcars.com:

*** Pe weltcars.com sunt acceptate doar anunțurile care fac referire la: autoturisme, motociclete, atv, sctere, camioane, utilitare, ambarcațiuni, utilaje agricole, utilaje industriale, utilaje de construcții, piese utilaje agricole, piese utilaje industriale.  Anunțurile care fac referire la oricare alt produs/serviciu vor fi respinse. Anunțurile cu conținut ilegal, imoral sau care nu au legătură cu tematica site-ului weltcars.com nu vor fi acceptate.

*** Este permisă publicarea unui singur Anunț pentru același Vehicul. Anunțurile care vor fi identificate ca fiind duble, vor fi respinse sau retrase ulterior de pe Site.

*** Un Anunț este valabil pentru un singur Vehicul sau piesă; anunțurile care fac referire la mai multe Vehicule sau piese nu vor fi aprobate.

*** Anunțul publicat într-un județ este vizibil atât în toată România cât și în județele vecine, de aceea nu este necesară (și nu va fi acceptată) publicarea aceluiași anunț în mai multe județe.

*** Te rugăm să nu faci publice date cu caracter personal în descrierea Anunțului (serie și număr carte identitate, CNP, cont bancar, etc)  sau să oferi ca date de contact numere de telefon cu suprataxă, întrucât aceste anunțuri nu vor fi acceptate.

*** Te rugăm să folosești majuscule numai acolo unde este necesar, adică la începutul titlului și pentru numele unor mărci/brand-uri. Titlurile scrise numai cu majuscule vor fi înlocuite cu minuscule de către moderatorii site-ului weltcars.com . De asemenea, vor fi eliminate din titlu cuvinte nerelevante pentru Vehiculul sau produsul comercializat (exemplu: vând, ofertă, urgent, etc.)

*** Sunt acceptate doar Anunțuri prin care vinzi un Vehicul, nu și anunțurile de tip Cerere.

*** Te rugăm să publici anunțuri în doar limba Română și să folosești un limbaj corespunzător.

*** Te rugăm să nu adaugi link-uri către alte website-uri în descrierea anunțului tău, întrucât moderatorii site-ului weltcars.com au dreptul de a le șterge

*** Anunțurile prin care utilizatorii site-ului weltcars.com s-ar putea simți discriminați pe criteriul rasei, naționalității, limbii, religiei, sexului sau orientării sexuale, etniei, bolilor sau apartenenței la o categorie defavorizată, nu vor fi publicate.

*** Anunțurile care conțin prețuri sau informații care generează confuzie sau sunt considerate neserioase de către Furnizor (de exemplu, dar fără a se limita la: preţuri de 1 euro sau preţuri mult inferioare pieţei și/sau statisticilor aflate la dispoziţia Furnizorului) nu vor fi publicate.

***Reguli referitoare la imagini:

* Imaginile utilizate trebuie să fie clare și să reflecte starea actuală a Vehiculului;

* Imaginile care nu au legătură cu Vehicul vor fi șterse de către moderatorii weltcars.com iar anunțul va fi publicat fără imagini;

* Imaginile care conțin watermark-uri, sigle sau alte însemne ale altor website-uri concurente vor fi șterse de către moderatorii weltcars.com;

* Imaginile utilizate trebuie să nu aibă nicio restricție, fiind interzisă utilizarea unor imagini care sunt grevate de drepturi ale unor terți, în special de drepturi de proprietate intelectuală ale unor terți.

7. Eligibilitatea, înregistrarea și anularea

  • site-ul weltcars.com este destinat persoanelor fizice și/sau juridice cu vârsta de cel puțin 18 ani și capacitate deplină de exercițiu.
  • Crearea unui cont pe site-ul weltcars.com poate fi făcută fie prin înregistrarea cu contul Facebook (recomandăm acest mod de autentificare) sau folosind adresa de e-mail și o parolă. Prin înregistrare, Utilizatorul confirmă că are cel puțin 18 ani. Datele profilului creat pe site-ul weltcars.com trebuie să fie reale, complete și actualizate. Nu sunt permise înregistrări multiple cu aceeași adresă e-mail.
  • Datele de autentificare sunt confidențiale. Îți recomandăm să îți iei măsuri de precauție și să îți alegi o parolă puternică, pe care să nu o dai nimănui.
  • În cazul în care, din diverse motive, dorești să renunți la contul tău gratuit pe site-ul weltcars.com, trimite-ne un e-mail pe adresa info@weltcars.com și îți vom dezactiva contul, iar toate anunțurile tale vor fi retrase de pe Site. După dezactivarea contului, putem păstra, pentru o perioadă de 12 luni, informații referitoare la conținutul publicat de tine. În acest caz, conform politicii de confidențialitate și a protecției datelor cu caracter personal, Site-ul poate furniza detalii referitoare la un Anunț (indiferent de natura lor) numai organelor competente, în urma unei solicitări oficiale primite din partea acestora.
  • După dezactivarea contului și retragerea tuturor anunțurilor de pe site, nu putem garanta eliminarea imediată a rezultatelor de căutare în motoarele de căutare. Indexarea motoarelor de căutare este independentă de site-ul weltcars.com
  • Ne rezervăm dreptul de a șterge sau edita orice Anunț care nu respectă Termenii și Condițiile, în orice mod. Te vom informa despre motivul modificării. De asemenea, ne rezervăm dreptul de a bloca sau dezactiva un cont dacă primim raportări repetate referitoare la unul sau mai multe anunțuri care nu respectă cele menționate în prezentul document, al căror conținut nu este conform cu realitatea ori încalcă în orice alt mod vreo prevedere legală și poate aduce prejudicii securității activităților altor utilizatori ai site-ului weltcars.com.
Mergi sus
Acest site foloseste cookie. Prin continuarea navigarii in cadrul site-ului weltcars.com sunteti implicit deacord cu aceste cookie-uri. Citeste mai multe aici.
Anuleaza